Vacanta de iarna
La centru am revazut zeci de copii fara copilarie, copii cu priviri golite...copii care tanjesc dupa afectiune...Am revenit acasa infasurata de durerea pe care am simtit-o emanand din sufletelele acelea nevinovate. Si, pentru prima oara, dupa multi ani, am scris cateva versuri ( Opreste, om grabit! )...Le-am scris pentru acei copii, le-am scris cu speranta ca , cineva, dupa ce le va citi, va fi " ingerul pazitor" al unui astfel de copil macar la sfarsit de saptamana...Iar noi, ca familie ne rugam Domnului sa ne dea sanatate, intelepciune, rabdare , putere si resurse materiale pentru a-i lua si pe cei trei copii in familia noastra...Si poate si pe altii. Si CRED ca e posibil. Pentru ca Dumnezeu e dragoste, iar cine il are pe Dumnezeu in suflet, are si puterea de a impartasi celor din jur dragostea Lui.
Incepand cu luna noiembrie 2008 , cu ajutorul Domnului, ne-am mutat la casa. Acum este spatiu, iar copiii sunt liberi sa se joace, fara a deranja vecinii care, nu de putine ori comentau :"Pai, daca si i-a luat, sa si-i tina in casa..." Stiu insa ca au spus-o pe moment, si cred ca Domnul le va inunda inimile cu dragostea Lui, cand vor vedea cat de minunat este planul Sau...