Vacanta de iarna 2007 a trecut. Si nu oricum. Pentru noi, ca familie, a fost o noua provocare. Asta pentru ca am decis sa luam in familie inca trei fratiori ( Marius, Cristina si Andreea ) de la Centrul deplasament local. Deocamdata vin in weekend  si-n vacante. Ne rugam sa-i putem lua definitiv...Nu neg faptul ca nu ne-am temut...Opt persoane intr-un apartament cu trei camere...Dar a fost minunat. Si asta pentru ca am vazut cat de fericiti au fost copiii. Partea trista a urmat  cand a  trebuit sa-i ducem inapoi. Cel mic, de cinci anisori, s-a agatat de gatul meu soptind :"Nu ma duceci inapoi...Plomit ca ma pac cuminte..." Dar el ESTE cuminte! Doamne! Si acum plange inima in mine! 

       La centru am revazut zeci de copii fara copilarie, copii cu priviri golite...copii care tanjesc dupa afectiune...Am revenit acasa infasurata de durerea pe care am simtit-o emanand din sufletelele acelea nevinovate. Si, pentru prima oara, dupa multi ani, am scris cateva  versuri ( Opreste, om grabit! )...Le-am scris pentru acei copii, le-am scris cu speranta ca , cineva, dupa ce le va citi, va fi " ingerul pazitor" al unui astfel de copil macar la sfarsit de saptamana...Iar noi, ca familie ne rugam Domnului sa ne dea sanatate, intelepciune, rabdare , putere si resurse materiale pentru a-i lua si pe cei trei copii in familia noastra...Si poate si pe altii. Si CRED ca e posibil. Pentru ca Dumnezeu e dragoste, iar cine il are pe Dumnezeu in suflet, are si puterea de a impartasi celor din jur dragostea Lui.

           Incepand cu luna noiembrie 2008 , cu ajutorul Domnului, ne-am mutat la casa. Acum este spatiu, iar copiii sunt liberi sa se joace, fara a deranja vecinii care, nu de putine ori comentau :"Pai, daca si i-a luat, sa si-i tina in casa..." Stiu insa ca au spus-o pe moment, si cred ca Domnul le va inunda inimile cu dragostea Lui, cand vor vedea cat de minunat este planul Sau...